Pa?ii Alenei har?aiau u?or pe poteca format? din pietre acoperite de mu?chi ce traversa ciudata P?dure a Umbrelor, cumva ?n zigzag. O potec? stranie, c?ci, p?rea c? anume ?n acel loc timpul ??i f?cea de cap, iar trecutul lua locul prezentului ?n doar secunde ?i invers. Cum anume ??i f?cea timpul de cap ?n acele locuri? Simplu: pe acea potec? nu mergea o singur? Alena, ci dou? - cea din prezent, ce-i ?inea companie comandantului E?ōl, ?i mica Alena, copila de doisprezece ani, ce intrase pentru prima dat? ?n acea p?dure misterioas? ?n urm? cu dou? decenii.

  Anume viziunea copil?riei dansand ?n fa?a ochilor o f?cu pe Alena trist?. La fel fu s? se vad? pe sine, copil? fiind, ?naintand ?nsp?imantat? pe o potec? similar?, dup? ce fusese atras? spre un loc luminos imediat ce decise s? nu mearg? pe drumul indicat ei de Zayleea, ci o luase la stanga, atras? fiind de-o superb? poart? metalic?, cu figurine stranii ?i interesante pe ea, chiar deasupra ?epu?elor ascu?ite din care era format? poarta. ?epu?e ce p?reau f?clii la capetele ascu?ite, f?clii arzande ?i, ?n flac?ra acelor f?clii, copila Alena v?zuse imagini ale superbului p?mant ?i chiar ale Aeonului.

  ?O imagine perfect? a minciunii,” ?opti Alena dintr-o dat?, f?candu-l pe E?ōl s? tresar? iar. Chiar ?i ea tres?ri, surprins? de propria voce ?i de stranietatea tonului pe care-l folosise pentru a rosti acele cuvinte. Astfel, privind ?n jur, v?zu c? se aflau ?nc? pe acel drum pietruit ce traversa p?durea ?i nu ?n fa?a por?ii prin care trecuse, copil fiind. ??i totu?i simt c?-i pe undeva pe aici.”

  ?Ce anume?” Se interes? E?ōl, ?ncurcat.

  ?Poarta ceea stranie, cu f?clii ce reprezint? imagini ale unei lumi superbe, total diferit? de cea ?n care tr?im acum.”

  ?Lume? O alt? lume? Care anume crezi tu?”

  ?Nu ?tiu,” ?opti Alena, scuturand brusc din cap. Apoi oft?, sim?ind triste?ea punand st?panire pe ea. Dup? care, cu ochii sticlind din cauza lacrimilor ce-i n?v?liser? ?n negrul-c?rbune al retinei, privi ?n fa??, la lupii lui ?irākulā, care se aflau la cam 50 de metri ?n fa?a lor.

  Privind ?n aceea?i direc?ie, E?ōl se ?ncrunt?. ?Unde crezi c? se ?ndreapt??” ?ntreb? el ?ntr-un final.

  ?Probabil s-o caute pe cea despre care a vorbit acel Domas mai ?nainte.”

  ?Tīmai?”

  ?Mmm, Titanida Urii cum mai e cunoscut? ?n lumea Magilor. Cea n?scut? din puterea min?ii lui Maranam, ?n adancurile Muntelui.”

  E?ōl se cutremur? iar. ??n adancul muntelui?” Se balbai el u?or. ?Muntelui Fricii?”

  ?Dac? sincer nu ?tiu. Probabil nimeni nu ?tie asta, c?ci doar pu?ini pe lumea asta au dat vreodat? cu ochii de Titanida Urii, Tīmai!”

  ?Se ?tie motivul?” Alena ?l privi confuz?. ?De ce nimeni nicicand n-a dat ochii cu ea m? refer.”

  ?Pentru c? se ascunde,” r?spunse Alena sec, privind iar spre Vanamarii, care se opriser? brusc, for?a?i de ?irākulā. Acesta, p?rand a fi sim?it ceva ciudat ?n jur, ?ncepu s? adulmece aerul, rotindu-se u?or ?n cerc, pe toate cele patru labe ale sale.

  ?Se pare c? ne-a sim?it,” spuse E?ōl, uitand brusc de ce vorbise mai ?nainte cu Alena.

  ?Ba nu,” r?spunse vulpea, sigur? pe sine. ?Nu-i asta. Cel pu?in nu pe noi ne-a sim?it.”

  ?Atunci? Pe cine? Pe acea Tīmai?”

  ?Cel mai probabil c? da. Sau… poate un alt du?man o fi prin preajm??!”

  ?ngrijorarea din privirea Alenei, care se ?ncrunta u?or ?n timp ce se uita ?n jur, ?l f?cu ?i pe E?ōl s?-i urmeze exemplul. V?zu astfel stranii copaci din jur, cu trunchiuri groase, formate din alte trunchiuri mai sub?iri ce se ?ncalciser? ?ntre ele, desenand astfel figurine stranii ?n trupurile de lemn ale ciuda?ilor copaci seculari. ?De parc? ar desena chipul celui c?ruia ?i slujesc,” ?opti dintr-o dat? comandantul, f?cand-o pe Alena s? tresar? ?i s?-l priveasc? ?int?.

  V?zandu-l ?ns? mult prea concentrat pe acele stranii trunchiuri ale copacilor, Alena privi ?n aceea?i direc?ie ?i ?n?elese ?n sfar?it la ce se referise E?ōl: la faptul c? ?n acele trunchiuri groase erau ?ncalcite ?i ml?di?e, dar nu sub?iri, ci groase cat o man? de om matur. Ml?di?e care, ?ncalcindu-se ?ntre ele, desenar? fe?e ciudate, oarecum schimonosite, de parc? suflete nevinovate fuseser? ?nchise ?n acele trunchiuri, iar ale lor fe?e suferinde fur? reprezentate de acele stranii ml?di?e.

  ??i totu?i nu-i decat strania reprezentare a naturii,” murmur? ea ?ntr-un final.

  ?Sau poate e doar ceea ce credem noi, nu ?i se pare?”

  Alena surase. ?Sunte?i ?nc? convins c?-i mana vreunei vr?jitoare haine la mijloc? La ciud??enia trunchiurilor m? refer.”

  ?Nu crezi la fel? De nu, prive?te acele trunchiuri cu ?i mai mare aten?ie. O s? ?n?elegi astfel de ce am impresia c? acele trunchiuri sunt de fapt suflete ?mpietrite de inima hain? a cuiva cu puteri supranaturale.”

  ??i totu?i nu e.”

  ?De ce e?ti atat de sigur?? Din cauza a ceea ce zici c? vezi? Adev?rul?”

  ?A?a e, c?ci… de-ar fi fost suflete ?nchise ?n acel copac, le-a? fi v?zut, c?ci am o astfel de putere. Acolo ?ns?, ?nchis ?n acel trunchi m? refer, nu-i decat sufletul p?durii ?i al acelor copaci.”

  E?ōl se ?ncrunt?. ?Dar pare atat de real.”

  ?E pentru c? asta a fost voin?a naturii.”

  ?S?-i ?in? pe curio?i departe?”

  ?Din contr?: s?-i atrag? anume spre aceste locuri, ca mai apoi, c?zand prad? urii st?panului acestor locuri, s? devin? supu?i pe veci. Sau… cum crezi c? au ap?rut Umbrele acestei p?duri?”

  ?Din suflete vii?” ?ntreb? comandantul cu ochii cat cepele.

  ?Mmm, a?a e. Sufletele celor sorti?i s? sfar?easc? aici ?nc? colind? aceste locuri ?n c?utarea por?ii salv?rii. O poart? pe care doar pu?ini o pot g?si. ?i la fel de pu?ini noroco?i sunt cei ce-au trecut pe aici ?i n-au devenit umbre.”

  ?La fel ca tine.”

  Alena tres?ri, privind la comandant. ?De unde-ai aflat asta?” ?l ?ntreb? ea mirat?.

  ?Doar mi-ai spus despre asta, nu? ?nainte s? ne lu?m pe urmele Vanamarului Domas. Mi-ai spus atunci c-ai mai trecut pe aici.”

  A?a e. Avea dreptate E?ōl: ?i vorbise ea despre asta, dar uitase. Din aceast? cauz? ?i oft? Alena iar, privind iar ?n fa??, la ?irākulā, care tot continua s? adulmece aerul, cu ochii ?nchi?i, ?n timp ce ceilal?i lupi schimbau mira?i priviri ?ntre ei, ne?n?elegand nimic din ciud??enia conduc?torului lor. Doar Domas ranjea straniu de parc? ar fi ?tiut el ceva ce al?ii nu ?tiau. Un ranjet care-o f?cu pe Alena s? maraie ?ntr-un final, ??i totu?i nu-mi place mie ranjetul ?luia de pe fa??.”

  ?Al lui Domas? De ce m? rog?” Se interes? comandantul.

  ?Pentru c?… am impresia c? pune ceva la cale. Nimic bun de altfel. Dar… totu?i, ceva ce nu ne implic? pe noi.”

  ?N-a? fi atat de sigur, c?ci… suntem pan? la urm? ?ntr-un loc straniu. Un loc ?n care putem fi descoperi?i oricand.”

  Alena nu r?spunse la aceast? insinuare a comandantului. Nu spuse nimic nu pentru c? n-avea ce spune, ci pentru c?-?i d?du seama c? avea pan? la urm? dreptate E?ōl: ?n acea p?dure a umbrelor orice li se putea ?ntampla de nu erau aten?i. Dar… mai era pan? s? se ?mplineasc? a lor temere, de aceea ?i decise s? nu se mai gandeasc? la asta. Doar privi ?n fa?? cand ?l auzi pe ?irākulā spunand, ?Suntem totu?i pe drumul cel bun!”

  ?Abia acum ?i-ai dat seama?” ?i spuse Domas pe-un ton batjocoritor. ?Doar ?i-am spus mai ?nainte, c? anume pe drumul ?sta trebuie s? mergem.”

  ?irākulā ?i ar?t? col?ii. ?Chiar ?i de mi-ai spus trebuia s? m? asigur ?i eu.”

  ?N-ai ?ncredere cumva?”

  ?Absolut,” marai liderul Vanamarilor. ??i ?tii prea bine de ce: pentru c? nu doar odat? ?i-ai ?nfipt col?ii ?n gatlejul meu cand m? a?teptam la asta mai pu?in.” Dup? care ?i ?ntoarse spatele, continuandu-?i drumul.

  Nu singur, ci urmat de ceilal?i. Doar Domas mai st?tu o vreme locului, maraind doar pentru sine, ?Nu ?tiu cine cui i-a ?nfipt col?ii ?n gatlej. Dar… nu-i momentul s?-?i demonstrez acum contrariul.” Dup? care, privind ?n jur s? se asigure c? nu era nimeni pe urmele lor, ??i continu? drumul ?n urma celorlal?i.

  ?O rivalitate mai veche se pare,” ?opti E?ōl ganditor, ?n clipa ?n care pornir? ?n urma lupilor.

  ??i nici nu ?tii cat? dreptate ai, c?ci… anume Domas ?sta a fost conduc?torul Vanamarilor ?n urm? cu dou? deceni.”

  ?Dar… stai!” Spuse E?ōl brusc, oprindu-se pentru cateva clipe doar. ?Din cate ?mi amintesc, mi-ai spus c? anume ?irākulā i-a condus pe Vanamari cand tribul vostru a fost distrus.”

  ?A?a ?i a fost, c?ci anume ?n acea perioad? a ca?tigat lupta cu Domas, c?ruia ia luat nu doar tronul, dar ?i supu?ii. De atunci acest Domas a fost pribeag prin P?durea Umbrelor. Pan? a ?ntalnit-o pe Titanida Urii, iar ea i-a dat puteri la fel ca celorlal?i.”

  ?Iar tu ?tii asta pentru c?…?”

  ?Pentru c? am v?zut asta,” ?opti Alena cu glas gatuit. Apoi, f?r? s? priveasc? ?n ochii plini de uimire ai comandantului, ??i continu? drumul. Plec? de altfel tocmai pentru c? nu vru s? dea mai multe explica?ii despre ce ?tia. Despre ce v?zuse mai bine zis, copil fiind, ?n urm? cu dou? decenii.

  ***

  Poarta de care-?i aducea aminte Alena era ?nc? acolo. O poart? masiv?, construit? din ?epu?e metalice, a?ezate la dep?rtare egal? ?ntre ele, a?a ?ncat s? ?ncap? mana cuiva printre ele. ?epu?e metalice, groase cat un pumn de copil, strans bine, cu varfuri ascu?ite, ?n form? de f?clii. ?Doar c? acum aceste f?clii nu ard,” ?opti Alena, oprit? la cam cincizeci de metri de poarta prin care Vanamarii trecuser? deja.

  ?Nu ard? Ce anume?” ?ntreb? E?ōl, ajungand-o din urm?, c?ci r?m?sese pu?in ?n spate, fermecat de frumuse?ea acelor locuri, de?i n-ar fi trebuit.

  ?F?cliile de la poart?,” murmur? Alena de parc? ar fi fost ?n trans?. ?i, chiar ?n fa?a ochilor, v?zu momentul de acum dou? decenii, cand copila Alena intr? printre por?ile pe jum?tate deschise, fug?rit? fiind de cineva. O copil? extrem de speriat?, care tot privea ?n urm?, s? vad? de n-o ajungea al ei urm?ritor. Cine anume o urm?rea, Alena nu v?zu. La fel nu-?i amintea momentul cela, dar ?l v?zu atat de bine ?n acele clipe. Apoi, atat de brusc c? se cutremur?, auzi un cronc?nit asurzitor ?n spate. ?i, privind ?ntr-acolo, v?zu un stol de corbi negri ca c?trana, n?pustindu-se asupra ei.

  ?Nu,” strig? ea, acoperindu-?i capul cu bra?ele, chirchindu-se, auzind corbii trecand pe deasupra ei ?ntr-un final.

  E?ōl, care nu v?zu nimic din toate astea, o privi ?ncurcat. ??i-a ie?it din min?i cumva?” Se ?ntreb? el. Aducandu-?i ?ns? aminte c? Alena ?i putea citi gandurile de st?teau al?turi, ?nghi?i ?n sec, de team? s? nu-l transforme ?i pe el ?n cine ?tie ce ar?tare ciudat? pentru astfel de ganduri.

  Alena n-avea ?ns? timp pentru astfel de lucruri. Ea, de cum ??i veni cat de cat ?n fire, se ridic? brusc ?n picioare, privind speriat? ?n jur. Nev?zandu-l decat pe E?ōl ?i straniii copaci din jur, l?s? s?-i scape un oftat dureros din piept, bolmojind mai apoi un abia auzit, ?Au fost doar amintiri.”

  ?Legate de?” Se interes? E?ōl.

  ?De trecut,” r?spunse ea sec. Dup? aceea se ?ntoarse ?i privi iar poarta ceea stranie prin care trecuser? Vanamarii. O poart? care ar?ta exact ca cea din ale ei amintiri, cu doi copaci imen?i str?juind-o de-o parte ?i de alta. Copaci ce aveau trunchiurile formate ?i ei din alte trunchiuri mai sub?iri, ?ncalcite ?ntre ele. ?i, privind la acei stranii copaci, Alena se cutremur?. ?n?elegand ?ns? c? teama nu-i ajuta la nimic, ?i ?opti lui E?ōl, ?S? mergem!” ?ndreptandu-se ea prima spre poart?.

  La doar ca?iva pa?i ?n urma ei, E?ōl o urm?. Era mirat ?i confuz ?n acela?i timp s?rmanul, c?ci nu doar ajunse ?ntr-o p?dure magic?, frumoas?, dar ?n acela?i timp blestemat?, dar avea drept companioan? o vulpe, stranie ?i ea. Prin ce o considera E?ōl stranie pe Alena? Prin tot ce f?cea ea, c?ci nu doar c? ajunse s? aib? vedenii ?i s? se team? pan? ?i de umbra ei, dar mai ?i bolborosea cuvinte ne?n?elese, menite parc? s?-i bage frica ?n oase ?i lui.

  De fapt, tot din cauza ciud??eniei Alenei, ajunse E?ōl de ??i lu? sabia de la brau, strangand bine ?n man? a ei teac?. Ba chiar ?i mana o ?inea strans pe maner, s? fie capabil s? se apere ?n caz de nevoie. O precau?ie exagerat? poate, dar totu?i una care ?l salvase de multe ori. Nu doar pe el, dar ?i pe al?ii care-l ?nso?eau ?n acele clipe. A?a cum s-ar fi ?ntamplat ?i cu Alena, c?ci poate c? era ea o vulpe magic? ?i nu-?i mai ce, care s-ar fi putut proteja prea bine pe sine, dar totu?i era o fiin?? vie pe care E?ōl ar fi ap?rat-o cu propria via??, c?ci a?a ??i juruise el demult: s?-i apere pe ai lui tovar??i indiferent de cine-s ei ?i ?n ce circumstan?e.

  Trecand ?i el prin poarta ceea ciudat?, la ca?iva pa?i ?n urma Alenei, E?ōl se sim?i straniu. Magia locurilor disp?ru brusc undeva, iar ?n locul ei se sim?ea teroarea. Se vedeau aceea?i copaci stranii, cu trunchiuri ?ncalcite, a?a cum v?zuser? ?i pan? la poart?. Doar c? ace?ti copaci, de dup? poart?, emanau o energie s?lbatic?, r?ut?cioas? chiar. ?i… n-aveau deloc frunze. Doar coroane din crengi groase, ?ncalcite ?ntre ele, ce formau o bolt? stranie, prin care nici cea mai fin? raz? de soare n-ar fi trecut. Nu c? ?n acea p?dure ar fi existat lumin?, dar… era totu?i o idee ce-i trecu comandantului prin minte.

  ?La fel nu se simte aer curat ?n jur,” se surprinse el pe sine spunand. ??i nici muzica crangului nu se aude aici.”

  ?Doar cronc?nitul ciorilor,” auzi el vocea Alenei chiar lang? el, ceea ce-l f?cu s? tresar? ?i s-o priveasc? extrem de uimit, c?ci o ?tia la ca?iva metri de el. Alena ?ns?, sim?ind c? n-o urma, se oprise locului ?i-l a?tept?. F?cu asta pentru c? sim?ea ?i ea o stranie conexiune cu comandantul ?i c? ar fi trebuit s? r?man? mereu ?n doi de voiau s? supravie?uiasc? ?n cele din urm?.

  Privind-o, ?nc? cu inima b?tandu-i nebune?te ?n piept, dup? sperietura tras?, E?ōl ?ntreb?, ?De… de unde ?tii asta? Adic?… unde auzi tu ciori, c?ci eu nu aud niciuna. ?i… nici nu v?d nici una dac? sincer.”

  F?r? s? spun? nimic, Alena se ?ntoarse pe jum?tate dinspre el, ar?tandu-i cu mana ?n fa??. Privind ?ntr-acolo, ?nspre o alt? poart? masiv?, din lemn de data asta, E?ōl v?zu o mul?ime de ciori negre ca c?trana a?ezate pe pere?ii ?i pe bolta de stanc? de deasupra por?ilor de lemn. O poart? care p?zea parc? intrarea ?ntr-un loc subteran. Ce fu ?ns? ?i mai uimitor de atat pentru E?ōl fu s? vad? un munte ?n mijlocul p?durii, o imagine pe care o v?zu atat de clar privind ?n sus. Ba chiar scutur? brusc din cap la un moment dat, murmurand ?ncurcat, ?De unde poate fi un munte ?n mijlocul p?durii? Chiar nu pot ?n?elege eu asta!”

  ?E doar o iluzie,” ?i spuse Alena cu voce sigur?, cumva pe ?optite. ?E imaginea locurilor ?n care s-a n?scut Tīmai. Mai bine zis o copie a acelor locuri.”

  E?ōl se ?ncrunt?. ?Cea care ai spus c? s-a n?scut ?n adancul muntelui?”

  ?A?a e. Dar, chiar dac? nimeni nu a aflat nicicand unde anume s-a n?scut Titanida Urii, Anaya b?nuie?te c? e anume ?n inima mun?ilor din Regatul lui Maranam.”

  ?Cel aflat peste Pr?pastia Ma??alam?”

  ?A?a e, comandante. Un loc pe care doar pu?ini l-au v?zut: vantul Kkā??u, Anaya ?i… cei ce-i slujesc lui Maranam.”

  E?ōl o privi ?i mai ?ncurcat de data asta. ??i totu?i pare un loc de pe p?mant. Unul sumbru, da trebuie s? accept asta, dar totu?i un loc nu din Lumea de Dincolo a? spune eu.”

  ?Ai v?zut-o?” ?l ?ntreb? Alena surazand.

  ?Ce anume?”

  ?Lumea de Dincolo! De spui c? acest loc n-are cum fi reprezentarea unuia de colo.”

  Taken from Royal Road, this narrative should be reported if found on Amazon.

  ?Ei bine, n-am v?zut eu locul ?la,” murmur? E?ōl, ?ncurcat. ?Chiar ?i a?a, simt eu c? nu-i ceva nep?mantesc. Simt eu.”

  ?Sim?i tu!” ?opti Alena surazand. ?Atunci… poate ?i ai dreptate!”

  T?cu Alena brusc ?n momentul ?n care sim?ir? ambii ciorile de deasupra por?ilor de lemn agitandu-se. Privind ?n jur, nu v?zur? nimic straniu: doar pe Vanamarii lui ?irākulā stand ?nc? ?n fa?a acelor por?i, cu capul u?or plecat ?i a?teptand. Totu?i, de ciorile se agitaser?, ?nsemna doar un lucru, ?C? Tīmai e pe aproape!”

  Teama ?i ?ngrijorarea sim?ite ?n vocea Alenei ?l f?cur? pe E?ōl atent. N-o privi ?ns? decat pentru cateva secunde. Dup? care privi iar spre por?i. Mai bine zis deasupra lor, la ciorile ce cronc?neau agitate, mi?candu-se nervos, dar ?nc? a?ezate. Nu pentru mult? vreme st?tur? ?ns? a?ezate p?s?rile: acestea, ?n clipa ?n care se auzi tr?gandu-se z?vorul din spatele por?ilor ?nchise, se ridicar? toate ?n aer, ?nnegrind orizontul. Ba scoaser? ?i-un cronc?nit asurzitor, de Alena ?i E?ōl se v?zur? nevoi?i s?-?i acopere urechile cu palmele s? nu surzeasc?.

  Larma ciorilor dur? ?ns? doar cateva clipe, c?ci zburar? pe deasupra lor doar pentru scurt? vreme. Dup? care, a?ezandu-se pe copacii din jur, ??i mai domolir? cronc?nitul, care se auzea ca un ciudat harait ie?it din gatlejul lor. Un harait care-l f?cu pe E?ōl s? strang? mai tare manerul sabiei, de team? s? nu fie ataca?i pe nea?teptate, de?i era sigur c? acele ?ase bile de foc, ce continuau s?–i urmeze, ?i mai protejau ?nc?.

  Deveni ?ns? comandantul atent ?n clipa ?n care balamalele de fier ale masivelor por?i scra?nir? straniu, f?candu-l ?i pe el, s?rmanul, s? scra?neasc? din din?i. Un sunet strident ce se auzea asemeni unui burghiu sfredelindu-i ?n timpane, dar c?ruia nu-i c?zu totu?i prad?, c?ci, luandu-se brusc ?n maini, E?ōl scoase sabia din teac? ?i, apropiindu-se de Alena, ?n fa?a c?ruia se opri ?ntr-un final, cumva protector, ??i a?inti privirea asupra por?ilor, ?n fa?a c?rora Vanamarii se a?ezar? deja pe labele din fa??, de parc? s-ar fi ?nchinat.

  ???i a?teapt? cumva regina?” ?ntreb? comandantul pe-un ton batjocoritor.

  ?Ai dreptate de data asta,” r?spunse Alena din spatele lui. ?Se ?nchin? ?n fa?a unicei regine, Tīmai!”

  Spunand aceste cuvinte, Alena p?rea lini?tit?. Se sim?ea de altfel astfel, protejat? cumva, c?ci pentru prima dat? ?n via?a ei cineva o protejase cu propriul trup, nimeni altul decat un str?in. Da, un str?in o ap?ra, cand mai ?nainte niciuna dintre suratele ei nu d?duse semne c-ar fi ?n stare s? se jertfeasc? pentru ea, iar asta o f?cu pe Alena s? simt? ceva pl?cut ?n inim?. Din aceast? cauz? ?i zambi, de?i ar fi trebuit s? r?man? ?n alert?. Se sim?ea ?ns? bine ?i nu vru s? alunge acea magie, fie ea ?i una de scurt? durat?.

  Doar ?n clipa ?n care por?ile fur? complet deschise, de-o for?? invizibil?, se i?i ea de la spatele comandantului ?i privi ?int? ?ntr-acolo. Nu v?zu Vanamarii ?n acel loc ?ns?, ci pe sine, copila Alena de 12 ani, tremurand ca varga ?n fa?a por?ilor masive, ce erau tot deschise ?i atunci, ?n fa?a cuiva nev?zut. ??n fa?a Titanidei Urii am tremurat atunci!” Murmur? ea dintr-o dat?, ?ngrozit?, f?candu-l pe E?ōl s? se ?ntoarc? u?or spre ea, privind-o mirat.

  ?Vrei s? spui c-ai v?zut-o?”

  ?A?a se pare. Chiar dac? nu-mi aminteam de asta. ?i… am impresia c? n-am fost singur? atunci.”

  ?Cu cine ai fost dac? nu singur??” Alena d?du din cap c? nu ?tie. ?S? fi fost Nikkari?”

  Alena tres?ri. ?De ce crezi asta?”

  ?Pentru c? mi-a p?rut cumva stranie atitudinea ei cand te-a v?zut. Atunci, cand eu ?i Zeal te-am adus r?nit? ?n locul unde era ea ?i Nimfele.”

  ?Stranie? ?n ce fel?”

  ?N-a? putea spune sigur. Doar… s-a uitat ?int? la tine, murmurand ceva de genul… ??i totu?i am crezut c? nu ne vom mai vedea nicicand.” N-am atras atunci prea mult? aten?ie acestor cuvinte, crezand c? i le spusese Prin?esei Zeal. Acum ?ns?, gandindu-m? la asta, dup? ce mi-ai spus c? anume ea ne-a ?ndreptat pa?ii ?n aceast? p?dure, am impresia c? doar ea putea fi.”

  ?A?a s? fie?” Gandi Alena. ?S? m? fi v?zut cu Nikkari mai ?nainte? Dar, de-i a?a, de ce nu-mi aduc aminte de asta? ?i mai ales… de ce-am uitat aceast? ?ntamplare cu poarta ?i cu faptul c-am dat ochii cu Tīmai? S? fie din cauza Sor?ii?”

  Un scar?ait prelung, al por?ilor metalice pe care le l?saser? ?n spate, o f?cu pe Alena s? ?ntoarc? capul ?i s? priveasc? ?n urm?. Le v?zu astfel ?nchizandu-se ?i se cutremur?. De asta ?i-l apuc? pe comandant de manec?, tr?gand u?or de material ca s?-l fac? s-o priveasc?. Apoi, cand v?zu c? E?ōl privea ?n aceea?i direc?ie ca ?i ea, Alena ?ntreb?, ?Vezi acela?i lucru ca ?i mine, nu? Por?ile ?nchise!”

  ?Ba nu! Sunt deschise ele ?n acest moment!” Spuse comandantul, confuz.

  ?Nu poate fi! Le v?d c?-s ?nchise! Tu ?ns? nu?” E?ōl d?du din cap c? nu. ?Straniu! S? fie iar o amintire doar?” Gandi ea.

  ?n clipa ?n care auzir? un ras straniu, din spate, privir? ?ntr-acolo ?i-o v?zur? pe Tīmai ie?ind prin masivele por?i de lemn ce erau deschise deja. Avea o cioar? pe um?r ?i-un ?oim cu cioc ?i gheare ascu?ite a?ezat pe ?ncheietura dreapt?. Un ?oim pe care Tīmai ?l arunc? ?n aer de cum ajunse la doar ca?iva pa?i de Vanamari. Dar nu doar ?oimul ?ncepu a se roti ?n aer, ci ?i cioara de pe um?r, care cronc?nea straniu, de parc? i-ar fi dat st?panei sale de ?tire c? mai era cineva acolo ?i nu doar Vanamarii.

  De altfel anume cronc?nitul ciorii o f?cu pe Tīmai s?-?i ?ntrerup? rasul ciudat ?i s? priveasc? spre locul ?n care Alena ?i comandantul se aflau. Nu vedea ?ns? nimic acolo. Chiar ?i a?a era sigur? c? nu se ?n?ela ?i c? sim?ea o energie stranie venind dintr-acolo. Din aceast? cauz? ?i continu? s? priveasc? ?int? la ei, ?ncercand s? vad? dincolo de umbre.

  La fel ca Tīmai, o priveau ?int? ?i Alena ?i E?ōl. V?zur? astfel c? Titanida Urii ar?ta ca o tan?r? la vreo 30 de ani, cu p?r lung, lin ?i negru, ce-i ajungea pan? la brau, sub?ire la mijloc, c-o talie ce p?rea mult prea ?ngust? ?i asta din cauza rochiei negre pe care o purta. O rochie dintr-un material pu?in lucios, cu maneci scurte, ce-i acopereau doar pu?in umerii, l?sand un decolteu bogat ?i provocator s? fie admirat de cei ce-l vedeau. Pe umeri purta o pelerin? neagr?, prins? la gat c-o sfoar? de aceea?i culoare, ?mpletit? maestru din fire nu prea groase, dar destul de trainice. La fel avea p?rul l?sat pe spate, dar nu complet, prins doar la tample cu cate o diadem? ce reprezenta o floare neagr? ?i stranie. O floare pe care E?ōl n-o mai v?zuse pan? atunci, dar pe care Alena o numi ?n ?oapt? ?Malar,” ceea ce ?n limba antic? ?nsemna ?Floarea Mor?ii.”

  La auzul acelui straniu nume, ?Malar,” E?ōl ?nghi?i ?n sec, c?ci de?i ?tia el pu?in din limba antic? a lumii, acest cuvant ?i r?sun? atat de clar ?n urechi, c?ci nu odat? ?l auzise pe al lui tat? spunandu-i despre aceast? floare, ?Purtat? la tample de-o fecioar? ?n negru, pe care am v?zut-o candva.” Cand ?i unde o v?zuse tat?l lui E?ōl, nu-i spuse nicicand acesta feciorului. Doar ?i spunea adesea s? se fereasc? de ea de-o vede, c?ci ?Cei ce-au v?zut-o m?car odat? ?n via?a lor au fost pierdu?i pe veci.” Cuvinte care-l f?cur? pe comandant confuz, c?ci de?i le auzise de atatea ori, copil fiind, uitase complet de ele, ?Pan? ?n acest moment cand v?d aceast? fecioar? ?n fa?a ochilor. S?-mi fi vorbit oare tata anume despre ea?”

  R?spuns la aceast? ?ntrebare n-avea cine s?-i dea ?ns?, c?ci Alena era prea ocupat? s? tremure, ?nsp?imantat?, c?ci ?n momentul ?n care Tīmai ?ncepu a p??i spre ei, cu gand s? afle care era chestia cu energia stranie sim?it? acolo, se v?zu iar pe sine, pe copila de acum dou?zeci de ani, dandu-se ca racul ?n spate, ?n timp ce Tīmai ?nainta spre ea, ie?ind pe por?i. Dup? care Alena v?zu clar cum copila se ?ntoarse cu spatele spre locul ?n care se aflau ei ?n acel moment ?i, tot mi?candu-se ?n spate, f?r? a privi ?n urm?, ci doar ?n fa??, p?ru a se ?ndrepta spre por?i. Privi doar odat? ?n urm? copila, cand auzi zgomotul metalic al por?ilor ce se ?nchideau. Atunci, ca ?i ?n acel moment cand auzise acel zgomot, Alena se cutremur? din cap pan?-n picioare, ?nghi?ind ?n sec ?i ?ncercand s?-?i dea seama cum ar putea totu?i s? scape vie ?i nev?t?mat? din acel loc.

  Imaginea terifiant? a fecioarei ?n negru fu ascuns? privirii Alenei ?ntr-un final, de E?ōl, care, sim?ind-o iar tremurand ca varga ?i dandu-?i seama din ce motiv, decise c-o poate face s?-?i vin? ?n fire doar astfel. Dar, prin gestul lui, nu f?cu decat s?-i readuc? Alenei amintiri ?n minte, precum cele c? o alt? fecioar? ?n negru p??ise ?n fa?a copilei, ascunzand-o ?i atunci de privirea plin? de ur? a Titanidei Tīmai. Atunci, cand acea fecioar? necunoscut? ?i p??i ?n fa??, copila Alena ridic? ?nsp?imantat? privirea ?i nu v?zu decat materialul de satin al pelerinei negre pe care str?ina o purta pe umeri. O str?in? de la care sim?i bun?tatea emanat? ?i nu ura, a?a cum o sim?ea de la Tīmai. Energie puternic? care se sim?i ?i din vocea str?inei cand aceasta ?i spuse lui Tīmai, ??i totu?i acesta e un suflet care nu-?i apar?ine!”

  ?Crezu tu?” O ?ntrebase atunci Tīmai pe Nikkari, c?ci vocea clar? a acesteia ?i r?sun? Alenei ?n urechi ?i ?n acele clipe.

  ?Nu doar cred,” ?i r?spunse atunci Nikkari, surazand. ?Sunt sigur? de asta, c?ci acest copil e un suflet al luminii ?i nu al umbrelor.”

  ?Ba eu cred exact contrariul. ?i ?tii de ce?”

  ?Desigur c? ?tiu, c?ci e sortit? s? se al?ture anume vulpilor surate Magului Pietrelor Negre.”

  ?Un Mag care-i supus r?ului, deci Umbrelor. A?a c? nu v?d diferen?a dac? aceast? copil? ?mi va servi mie sau lui.”

  ?Eu ?ns? v?d acea diferen??, pentru c?-i ceva decis de Soart?, Tīmai. O soart? pe care tu n-o po?i schimba sau totul va fi dat peste cap.”

  Tīmai r?cni ?nnebunit? ?n acel moment, f?cand copila s? tresar?, speriat?. Apoi ?uier? printre din?i, ?Soarta… soarta… soarta… Mereu ?mi repe?i asta, Nikkari! Dar… ?ntrebarea r?mane totu?i: cine-i Soarta asta s? decid? ?n locul meu?”

  ?Cea care a creat lumea!” ?i r?spunse Nikkari calm?.

  ?Ba s-o distrug? a? zice eu. A?a c?, acest suflet r?mane azi aici ?i punctul!”

  O mi?care brusc? a mainii lui Tīmai f?cu ciorile din ?nalturi s? se n?pusteasc? asupra lui Nikkari ?i a copilei, cu gand s? ia anume ceea ce-i trebuia Titanidei. Ciori care c?zur? ca secerate la p?mant ?ntr-un final, lovite din plini de puterea lui Nikkari, o for?? sim?it? asemeni vantului n?prasnic, ce se sim?i atat de rece ?n jur. La fel acel loc fu ?nconjurat dup? asta, ?n secunde doar, de-o cea?? dens?, neagr?, care-o f?cu pe Tīmai ?i pe copil? s? tu?easc?. Doar Nikkari nu p?ru afectat? de acea cea??, c?ci, ?nc? privind la Tīmai, ?i spuse, ?Acest copil va fi protejat de mine de azi ?nainte, Tīmai! A?a c?, de-?i va trece vreodat? prin minte s-o atingi, vei avea de furc? cu mine!” Dup? care, se ?ntoarse Nikkari brusc spre copil?, pe care o stranse la piept ?i, ?nvelind-o cu a ei mantie neagr?, disp?rur? ambele din acel loc, l?sand-o ?n urm? pe Tīmai, care url? iar ca nebuna, de r?sun? puternic acel loc.

  Aceste imagini o f?cur? pe Alena s?-?i simt? inima b?tandu-i nebune?te ?n piept, c?ci ?Chiar uitasem de acea ?ntamplare,” ?opti ea. Apoi, i?indu-se pe la spatele comandantului, o v?zu pe Tīmai ?nc? ?naintand spre ei, mijindu-?i cumva ochii ca s? vad? ceva printre umbre. Ba chiar auzi un gand al Titanidei, ?Ceva ce-am mai sim?it candva! Dar… unde?”

  Acest gand ?i d?du Alenei de ?n?eles c? era necesar s? fac? ceva de nu voia s? fie descoperi?i. Ce anume ?ns?? Nu era atat de sigur?, c?ci n-avea ea puterea s? se teleporteze din acel loc. Doar s? se protejeze a?a cum ?nv??ase de la Inmar ?i celelalte vulpi. De aceea ?i ?ncepu a forma bila de foc deasupra mainii stangi, gandind s-o foloseasc? ?i s? atace prima de Tīmai ar fi ?mirosit” c? erau acolo.

  O ?ngrijorare nefondat? pan? la urm?, c?ci Tīmai uit? de planul ei ini?ial cand ?l auzi pe ?irākulā spunand, ?Regin?, ?n sfar?it ne vedem iar! Dup? zeci de ani de desp?r?ire!”

  Tīmai, privind peste um?r la Vanamarul care-?i avea ?nc? capul plecat, ranji batjocoritor. ?De parc? m-ai fi dorit, ac?ionezi acum, ?irākulā!”

  ?Chiar ?i de nu crezi, a?a e, st?pan?, c?ci ?tiam c? odat? ?i-odat? ne va fi dat s? ne vedem iar!”

  ?Umilin?a” sim?it? de la el o f?cu pe Tīmai s? se ?ntoarc? cu tot corpul spre el. Apoi, p??ind de data asta spre Vanamari, ?ncepu a-?i lovi unghiile negre ?i ascu?ite una de alta, sco?and un sunet iritant. Un sunet care-i f?cu pe Vanamari s?-?i dezveleasc? col?ii, iar pe E?ōl s? scra?neasc? u?or din din?i. Singura care p?rea s? nu fie deranjat? de sunetul cela era Tīmai, care, ranjind, spuse, ?Ah, mereu am urat eu lingu?itorii ?i totu?i mi-a fost dat s? am de-a face cu tine, ?irākulā! Ce… plictiseal?!”

  ?irākulā ranji ?i el, ??ndr?znind” s? se mi?te pu?in din locul lui, ?ntorcandu-se spre Titanid?, c?reia ?i spuse, ?O lingu?eal? pl?cut? totu?i auzului, simt eu. La fel cum se simte supunerea venind de la mine.”

  Tīmai izbucni ?n ras. ?Supus, tu?” ?l ?ntreb? ea pe Vanamar, ?n batjocur?. ?Mai degrab? renasc mor?ii decat tu s?-i sluje?ti cuiva, iar dovada vie e cel de lang? tine. Nu-i a?a, Domas?”

  Domas marai: era c?tr?nit s? i se aduc? aminte de acea perioad? neagr? a vie?ii sale. Chiar ?i a?a, spuse cu umilin??, ?A?a e, st?pana mea!”

  ?Nu, vezi? Sunt al?ii care-s de acord cu mine. A?a c?, m?rite ?irākulā, s? ne l?s?m de ipocrizii ?i mai bine mi-ai spune de ce e?ti aici!”

  ?S? te vestec c? st?panul Maranam a trimis vorb? s? fim pe campia estic? a Pa?i Makka?-ului, de azi ?n dou? zile.”

  ?Mare scofal?,” ?uier? Titanida Urii printre din?i. ??tiam dac? ceva. Da iaca nu ?tiam c-ai fost ?i tu chemat. S? fie pentru c? al meu ?St?pan” a r?mas f?r? supu?i de ?ncredere de s-a ales cu un ?anc pe post de straj??”

  ?irākulā ?i ar?t? col?ii. Apoi marai cumva ?mp?ciuitor, ?S? nu ne insult?m totu?i, c?ci avem de luptat cot la cot pan? la urm?.”

  ?M? amenin?i acum?”

  ?Doar spun lucrurilor pe nume,” ?uier? de data asta Vanamarul, privind ?int? ?n ochii Titanidei.

  Privind ?i ea ?int? ?n ochii lui, Tīmai deveni atent?. Ba se aplec? u?or de spate ca s? vad? acea imagine mai bine. O reac?ie a Titanidei care-i atrase aten?ia Alenei, care privi ?i ea ?n aceea?i direc?ie, doar c? nu v?zu acela?i lucru din cauza c? Vanamarul st?tea ?ntors de la ea ?i-l putu vedea doar din profil, din stanga. Chiar ?i a?a, chiar ?i de nu v?zu Alena acela?i lucru ca ?i Tīmai era sigur? c? era ceva legat de viitorul Vanamarului. Din aceast? cauz? ?i-i spuse lui E?ōl, ?Se pare c? ?irākulā ??i are zilele num?rate.”

  ?De ce crezi asta?”

  ?B?nuiesc doar, c?ci mi se pare stranie reac?ia ei. Prea e t?cut? Tīmai ?i prea cuminte ac?ioneaz?, de?i arogan?a lui ?irākulā se cerea pedepsit?.”

  ?Atunci, crezi c? ?i ea vede viitorul?”

  ?Sunt sigur? de asta. Dar iaca nu-s sigur? de-o s? se al?ture lui Maranam ?n acest r?zboi.”

  E?ōl o privi ?ncurcat. ?R?zvr?tire?”

  ?Precau?ie i-a? spune! Iar acum, s? mergem!”

  ??ncotro?” ?ntreb? mirat E?ōl, v?zand-o pe Alena ?ntorcandu-i spatele ?i ?ndreptandu-se spre por?i.

  ?S? ne asigur?m spatele!” ?i r?spunse vulpea f?r? s?-l priveasc?. I se sim?i hot?rarea ?n voce: hot?rarea s? supravie?uiasc? cu orice pre? ?i s? scape din acel loc vie ?i nev?t?mat?.

  Nu de tot convins de planul ei, E?ōl o urm? cat de curand. Mai privi de cateva ori ?n spate ?ns? ca s? se asigure c? nu-i urma nimeni. V?zandu-i ?ns? pe Vanamari ?i pe Tīmai ?nc? ?n acela?i loc, r?sufl? u?urat comandantul, c?ci chiar n-avea de gand s? intre ?n lupt?. Nu ?n acele clipe ?i nu pe teritoriu inamic.

  ***

  Teoria Alenei, cum c? Tīmai nu va intra ?n lupt? de partea lui Maranam, fu nefondat? pan? la urm?. Aceasta, ?mpreun? cu ?irākulā ?i zeci de Vanamari, se ?ndrept? spre zona estic? a Pa?i Makka?-ului la doar cateva ore distan?? dup? ce Alena ?i E?ōl auziser? conversa?ia dintre ea ?i Vanamari. O conversa?ie care o puse ?ntr-un final pe ganduri pe Alena, oprind-o chiar ?n mijlocul drumului, la distan?? de ca?iva zeci de metri de por?ile de fier de la intrarea ?n regatul Titanidei Urii.

  Oprindu-se locului, de?i ie?ind pe acele por?i era convins? s? g?seasc? ie?irea din acea p?dure blestemat? de una singur?, ?i spuse lui E?ōl, ??i totu?i zic s?-i a?tept?m!”

  ?Pe cine? Pe Vanamari?” ?ntreb? E?ōl speriat.

  ?Mmm, c?ci am impresia c? anume ei ne vor duce spre ie?ire.”

  ?O mi?care riscant? a? zice eu, c?ci ?i a?a am riscat destul urmandu-i pan? aici. De altfel ?nc? risc?m stand locului, c?ci oricand ne pot descoperi.”

  ?Ba n-au s-o fac? ?i asta din cauza lui Nikkari.”

  ?Nu ?n?eleg de ce dac? sincer.”

  ?Pentru c-ai avut dreptate sus?inand c? anume Nikkari m-a scos de aici ?n urm? cu dou? decenii. Atunci i-a spus lui Tīmai c? luandu-m? din aceste locuri sunt ?n afara puterii Titanidei Urii pe veci. ?i… cred c-a aruncat Nikkari o vraj? atunci. Da iaca nu-s atat de sigur? de-a fost asupra mea sau asupra lui Tīmai doar.”

  ?Poate a fost asupra ambelor, c?ci nici tu nu-?i aminteai de ea ?i nici Tīmai nu te-a z?rit prin preajm?, nu crezi?”

  ?Probabil c? ai dreptate. Chiar ?i a?a… m-a sim?it totu?i.”

  ??i n-a atacat?” Alena d?du din cap c? da. ?Straniu!”

  ?A fost pentru c? nu era sigur? cine-i prin preajm?. Probabil a b?nuit c?-i anume Nikkari cea care o spioneaz? ?i de asta s-a l?sat p?guba??, preferand s?-i atrag? aten?ie lui ?irākulā. ?i, cum sunt sigur? acum c? cel pu?in Vanamarii ajung azi la hotarele Pa?i Makka?-ului, zic s? mai risc?m odat? ?i s? mergem pe urmele lor.”

  E?ōl privi ?n jur, confuz. ?Ceva deloc pe placul meu, dar totu?i ceva ce ne poate scoate de aici. Trebuie s? recunosc asta.”

  ?Atunci e decis,” spuse Alena cu hot?rare. ?S? ne ascundem pan? una alta!”

  Ascunzi? ??i g?sir? ?ntr-un final ?n spatele trunchiului unui copac extrem de b?tran, ?n interiorul c?ruia Alena sim?i cea mai slab? energie. Asta ?i d?du ?ncredere c? nu vor fi tr?da?i. Dup? care a?teptar? cumin?i cateva ore, pan? ?l v?zur? pe ?irākulā ie?ind pe por?ile de fier. Nu era singur, ci urmat de Domas, pe spatele c?ruia se afla Tīmai, ?i de restul Vanamarilor care-l ?nso?iser? pe ?irākulā pan? acolo.

  Odat? ie?i?i pe por?i, ?irākulā ?i restul se oprir?. P?reau c? a?teptau ceva, dar ce anume Alena nu era sigur?. De asta ?i schimb? priviri cu comandantul, cand sim?i privirea acestuia a?intit? asupra ei. ?ntr-un tarziu, cand comandatul ?i f?cu cu capul s? priveasc? ?n stanga, Alena se uit? ?ntr-acolo, v?zand ?i ea o armat? format? din zeci de Vanamari ?ndreptandu-se spre locul ?n care era ?irākulā.

  ?Acum ?n?eleg,” spuse Alena, ?ncruntandu-se. ?Pe ei ?i a?teptau. Dar… cum naiba le-au trimis vorb?, c? n-am v?zut pe nimeni ie?ind pe por?i?”

  ?Probabil ??i au mesajele lor secrete. Ceva ce nu-i chiar atat de important pan? la urm?. Ce-i important e s? afl?m ce pun la cale ?i s? sc?p?m de aici.”

  ?Nu, ai dreptate. Doar c?… mi-ar fi pl?cut s? le aflu ?i secretele, dac? sincer,” marai Alena, ie?ind prima din ascunz?toare ?i luand-o pe urmele Vanamarilor, care se unir? ?ntr-un grup, luand ?napoi acela?i drum pe care Vanamarii ajunser? la por?ile regatului lui Tīmai.

  ***

  Furi?andu-se pe lang? arbu?ti ?i copaci, Alena ?i E?ōl ajunser? ?ntr-un final la marginea P?durii Umbrelor. Ajungand acolo ?ns? ?n?eleser? c? se aflau de fapt la marginea P?durii Kiago, care se afla la Est de hotarele Pa?i Makka?-ului. ?i, afla?i ambii la marginea p?durii, privir? ?int? spre campia dintre hotare ?i p?dure, acolo unde v?zur? o singur? persoan?, stand cu spatele la ei, ?mbr?cat complet ?n negru.

  ?Nimeni altul decat Maranam,” murmur? dintr-o dat? Alena, cutremurandu-se.

  Privind-o cu ochii cat cepele, E?ōl sim?i stranii furnic?turi pe piele. ?De ce e?ti atat de sigur??” O ?ntreb? el.

  ?Din cauza panterelor de colo ?i a calului. Un cal pe care l-am v?zut candva ?n vis: Vakkurti.”

  ?Calul Lumii de Dincolo!” Murmur? E?ōl, confuz.

  ?A?a e, iar cele de colo sunt panterele Kurūcim ?i Ko?umai, ?nso?itoarele de n?dejde ale lui Maranam ?i singurele care nu-l p?r?sesc nicicand.”

  ?Straniu totu?i. C?-i singur la hotarele Pa?i Makka?-ului.”

  ?Ba nu-i straniu defel, c?ci, din cate mi-a spus Anaya, Maranam ??i dore?te la fel de mult c?derea Pa?i Makka?-ului precum ??i dore?te moartea Rophionilor.”

  ?Pentru p?manturi?”

  ?Pentru suprema?ie, E?ōl! Ceva ce trebuie s? le z?d?rnicim totu?i: planurile, odat? ?i pentru totdeauna!”

  Spunand aceste cuvinte, Alena ?i f?cu cu capul lui E?ōl s-o urmeze. Motivul? Decise s? plece de acolo cat mai aveau ?ansa, c?ci poate c?-i reu?ise s?-i ?n?ele pe Vanamar ?i pe Tīmai pan? atunci, dar iaca nu era atat de sigur? c?-i va reu?i cu Maranam ?i cu panterele.